Despre sinucidere azi

Urmarind acest videoclip am simtit impulsul de a scrie cateva cuvinte pe acesta tema semi-tabu. Zic semi-tabu pentru ca pe deoparte este foarte mediatizata, fiind un subiect suculent pentru toate mijloacele media, dar pe de cealalta parte nimeni nu vrea sa vorbeasca deschis despre asta, nimeni nu pune punctul pe i, nimeni nu face nimic in aceasta privinta nici macar nu este acuzat nimeni. Cred ca de fapt asta e si punctul slab al sinuciderii...nu e nevoie sa se gaseasca un tap ispasitor...el a fost gasit si pedepsit deja...oare? Poate ca subiectul este tabu pentru ca intr-un fel fiecare dintre noi se simte responsabil intr-un fel (mai putin pentru sinuciderile la adulti, mai mult pentru cele la copii). Dar cum asa? Pai hai sa vedem:
1. Fantasmele
a) Rezoneaza cu propriile noastre fantasme de sinucidere? Atunci nu ar fi sentimente de vinovatie, nu? Dar asta nu exlude posibilitatea ci doar ne indica sa cautam izvorul de vinovatie in alta parte.
b)  Fantasmele de erou salvator sunt si ele implicate in aceasta poveste si ele ar putea determina aparitia sentimentului de vinovatie: "Inca unul pe care nu l-am salvat! :(".
Aici ar mai fi loc de cateva fantasme care poate ar explica mai bine fenomenul dar va las sa le descoperiti singuri.

Imi ramane sentimentul ca nu sunt de ajuns aceste explicatii.
2. Societatea
Noi traim in societatea in care traia si victima (daca nu poti sa admiti asta inseamna ca poti sa parasesti pagina aceasta, oricum n-ai sa poti inghiti nimic in continuare si-ti irosesti timpul...te astept cand ai trecut peste, sau mai corect prin) si asta ne ingrozeste. Inseamna ca ceva este stricat si ca noi sau cei dragi noua sunt supusi aceluiasi risc. Corect, doar ca daca am ajuns sa constientizam acest lucru riscurile scad dramatic. Trebuie sa intelegem un lucru, daca societatea ne modeleaza la inceputul vietii, avem datoria/obligatia (mah, voi intelegeti ca Trebuie!?) sa o modelam si noi la maturitate. Dar asta e alta discutie.
3. Familia
Teoretic trebuie inclusa la societate, dar intrucat are o pondere mare i-am acordat un intreg subpunct. Mai e de zis ceva? Ce naiba sa mai zic decat ascultati-va odraslele ca va zic singure ce probleme au....invatati sa ascultati...si daca sunteti prosti ascultatori sau nu pricepeti....duceti-va cautati ajutor specializat. Alternativa e prezervativul. Poate am exagerat putin dar eu unul sunt revoltat pe aceasta institutie. Nu exista parinti sau copii perfecti, cu asta in minte si cu multa comunicare nu se vor diminua sentimentele de vinovatie atunci cand gresim dar cel putin nu vom ajunge sa ne sinucidem unii pe altii (sic).
Stiu ca am deviat putin de la subiect dar am spus ce era de spus. Cam de asta ne simtim vinovati, indiferent de pozitia pe care o avem. Desigur nu plasez responsabilitate doar in afara victimei, dar sunt rare cazurile cand victima este singura in actul sinucigas, deci sunt rare cazurile in care celelalte instante nu ar fi putut sa ajute.