În căutarea jobului pierdut (comedie)

Azi, ca-n fiecare aZI, mi-am deschis contul să aplic şi eu la un job sau două preferabil la birou dar posibil pe teren, preferabil mintea, dar probabil cârca ... în fine, se înţelege ideea. Mare-mi fu mirarea când în program am  dat de comedie. Şi-n loc să plâng şi azi, am râs cu sughiţuri căci Dumnezeu, dacă există, sigur face stand-up ... pe cheltuiala mea, desigur.

Prima fărâmă de umor a fost atunci când am descoperit că fetele frumoase au nevoie de menajări ale imaginii de sine. Aşa că a fost inventată acestă denumire pentru respectivul post.
Amuzant, nu? Fetelor, nicio muncă nu e ruşinoasă, ever!;):*

Mai apoi un fulger s-a pogorat pe pământ, fix în creştetul capului meu, mi-a fost tras covorul de sub picioare, iar o lopată rece mi-a troznit moalele capului când am citit următorul anunţ: partea I şi partea II. Ştiu că pare mult de suportat şi citit, dar dacă vreţi să vedeţi cine angajează pe la noi căscaţi ochii bine.

Despre sinucidere azi

Urmarind acest videoclip am simtit impulsul de a scrie cateva cuvinte pe acesta tema semi-tabu. Zic semi-tabu pentru ca pe deoparte este foarte mediatizata, fiind un subiect suculent pentru toate mijloacele media, dar pe de cealalta parte nimeni nu vrea sa vorbeasca deschis despre asta, nimeni nu pune punctul pe i, nimeni nu face nimic in aceasta privinta nici macar nu este acuzat nimeni. Cred ca de fapt asta e si punctul slab al sinuciderii...nu e nevoie sa se gaseasca un tap ispasitor...el a fost gasit si pedepsit deja...oare? Poate ca subiectul este tabu pentru ca intr-un fel fiecare dintre noi se simte responsabil intr-un fel (mai putin pentru sinuciderile la adulti, mai mult pentru cele la copii). Dar cum asa? Pai hai sa vedem:
1. Fantasmele
a) Rezoneaza cu propriile noastre fantasme de sinucidere? Atunci nu ar fi sentimente de vinovatie, nu? Dar asta nu exlude posibilitatea ci doar ne indica sa cautam izvorul de vinovatie in alta parte.
b)  Fantasmele de erou salvator sunt si ele implicate in aceasta poveste si ele ar putea determina aparitia sentimentului de vinovatie: "Inca unul pe care nu l-am salvat! :(".
Aici ar mai fi loc de cateva fantasme care poate ar explica mai bine fenomenul dar va las sa le descoperiti singuri.

Imi ramane sentimentul ca nu sunt de ajuns aceste explicatii.
2. Societatea
Noi traim in societatea in care traia si victima (daca nu poti sa admiti asta inseamna ca poti sa parasesti pagina aceasta, oricum n-ai sa poti inghiti nimic in continuare si-ti irosesti timpul...te astept cand ai trecut peste, sau mai corect prin) si asta ne ingrozeste. Inseamna ca ceva este stricat si ca noi sau cei dragi noua sunt supusi aceluiasi risc. Corect, doar ca daca am ajuns sa constientizam acest lucru riscurile scad dramatic. Trebuie sa intelegem un lucru, daca societatea ne modeleaza la inceputul vietii, avem datoria/obligatia (mah, voi intelegeti ca Trebuie!?) sa o modelam si noi la maturitate. Dar asta e alta discutie.
3. Familia
Teoretic trebuie inclusa la societate, dar intrucat are o pondere mare i-am acordat un intreg subpunct. Mai e de zis ceva? Ce naiba sa mai zic decat ascultati-va odraslele ca va zic singure ce probleme au....invatati sa ascultati...si daca sunteti prosti ascultatori sau nu pricepeti....duceti-va cautati ajutor specializat. Alternativa e prezervativul. Poate am exagerat putin dar eu unul sunt revoltat pe aceasta institutie. Nu exista parinti sau copii perfecti, cu asta in minte si cu multa comunicare nu se vor diminua sentimentele de vinovatie atunci cand gresim dar cel putin nu vom ajunge sa ne sinucidem unii pe altii (sic).
Stiu ca am deviat putin de la subiect dar am spus ce era de spus. Cam de asta ne simtim vinovati, indiferent de pozitia pe care o avem. Desigur nu plasez responsabilitate doar in afara victimei, dar sunt rare cazurile cand victima este singura in actul sinucigas, deci sunt rare cazurile in care celelalte instante nu ar fi putut sa ajute.

Despre libertate

"Am auzit aproape tot atatea prostii despre gradinile zoologice catdespre Dumnezeu si religie. Oamenii binevoitori, dar prost informati, cred ca animalele care traiesc in libertate sunt pentru ca sunt . Aceste persoane se gandesc de obicei la o felina frumoasa, un ghepard sau un leu (viata unei gazele gnu sau a unui furnicar e rareori solemna). Si le imagineaza bantuind prin savana dupa ce au mancat o prada care si-a acceptat soarta cu piosenie, sau alergand cateva runde pentru a se mentine in forma dupa ce s-au ghiftuit. Le vad veghind cu mandrie si tandrete asupra odraslelor, cu toata familia privind apusul de pe grengile copacilor si oftand de placere. Isi imagineaza ca viata animalelor e simpla, nobila si plina de sens. Apoi sunt capturate de ticalosi si aruncate in custi minuscule. le e distrusa. Tanjesc dupa si fac totul ca sa scape. Pentru ca li s-a interzis libertatea prea mult timp, devin umbre a ceea ce erau odata, spirite frante. Asa isi imagineaza unii.
Nu e deloc asa.
In salbaticie, animalele duc o viata plina de constrangeri si nevoi intr-o ierarhie sociala nemiloasa si intr-un mediu unde au parte de multa frica si putina hrana, unde trebuie sa-ti aperi teriroriul tot timpul si sa suporti parazitii. Ce inteles are fericirea intr-un asemenea context? Animalele din salbaticie nu sunt, de fapt, libere nici in spatiu, nici in timp, nici in relatiile personale. In teorie - ca posibilitate fizica - un animal poate sa se miste liber, afisand toate conventiile sociale si toate limitele proprii speciei sale. In practica, un asemenea eveniment e mai improbabil in cazul lor decat in cazul unui membru al speciei noastre un patron de magazin, de exemplu, cu toate legaturile - familie, prieteni, societate - care ar lasa totul si si-ar abandona viata cu doar cativa banuti in buzunar si hainele de pe el. Daca un om, cea mai inteligenta si mai curajoasa din toate creaturile, n-ar hoinari din loc in loc, strain tuturor, dator nimanui, de ce ar face-o un animal, care e mai conservator prin natura sa? Caci animalele sunt conservatoare, chiar reactionare, ar spune unii. Cea mai mica schimbare le poate deranja.Vor ca lucrurile sa ramana neschimbate zi dupa zi, luna de luna. Nu le plac deloc surprizele. Acest lucru e evident in relatiile lor spatiale. Un animal isi locuieste spatiul, fie ca e intr-o gradina zoologica sau in salbaticie, in acelasi mod in care piesele de sah se misca pe tabla: cu un anumit sens. E la fel de multa intamplare sau in comportamentul unei soparle, al unui urs sau al unei caprioare ca in localizarea unui nebun pe o tabla de sah. In ambele cazuri, e vorba de un model si un scop. In salbaticie, animalele pastreaza acelasi drum pentru acelasi scop, anotimp dupa anotimp. La o gradina zoologica, daca un animal nu e la locul lui, in pozitia obisnuita, la ora obisnuita, aceasta inseamna ceva. Poate sa nu fie nimic altceva decat reflectarea unei schimbari minore de mediu. Un furtun incolacit, lasat afara de un ingrijitor, a parut o amenintare. S-a format o baltoaca care-l deranjeaza. O scara lasa o umbra. Dar ar putea sa insemne si ceva mai mult. In cel mai rau caz, ar putea fi acel lucru de care se tem cel mai mult directorii: un simptom, un semn al unei viitoare probleme, un motiv pentru a verifica excrementele, a interoga ingrijitorul sau a chema veterinarul. Si toate astea doar pentru ca un cocostarc nu sta unde statea de obicei!
Dar dati-mi voie sa urmaresc putin un aspect al problemei.
Daca te-ai duce la cineva acasa, ai da usa de perete, i-ai alunga pe proprietari in strada si le-ai spune:
- Plecati, sunteti liberi, liberi ca pasarea cerului! Plecati! Plecati!
Credeti ca ar sari in sus de bucurie? N-ar face-o. Pasarile nu sunt libere. Oamenii pe care tocmai i-am evacuat ar face scandal:
- Cu ce drept ne dati afara? Astae casa noastra. E peoprietatea noastra. Locuim aici de ani de zile. O sa chem politia, ticalosule!
Nu spunem noi ? Cu siguranta, asta simt si animalele. Animalele sunt teritoriale. Asta e cheia catre mintea lor. Doar un teritoriu familiar le va permite sa-si indeplineasca cele doua imperative ale vietii in salbaticie: evitarea dusmanilor si procurarea hranei si apei. Orice spatiu zoologic sanatos din punct de vedere biologic ... e doar un teritoriu, diferit doar prin marime si prin apropierea de teritoriul uman. E normal sa fie mult mai mic decat in salbaticie. Acolo, el este mai mare nu din ratiuni de gust, ci din necesitate. Intr-o gradina zoologica, aplicam animalelor principiile dupa care ne ghidam noi: adunam intr-un spatiu redus ceea ce in salbaticie este un spatiu intins. Inainte, pentru noi, pestera era aici, raul acolo, terenul de vanatoare la o mila departare, cel de panda alaturi de el, fructele de padure in alta parte - totul plin de lei, serpi, furnici, lipitori si iedera otravitoare - pe cand acum apa curge la robinet si ne putem spala acolo unde dormim, putem manca acolo unde am gatit, si putem inconjura totul cu un zid protector casa mentinem caldura si curatenia. Casa e un teritoriu comprimat in care toate necesitatile pot fi satisfacute in siguranta. Un spatiu zoologic sanatos este echivalentul celui descris mai sus pentru un animal (cu exceptia focului). Prin faptul ca gaseste in el toate locurile de care are nevoie ... si prin faptul ca isi da seamaca nu trebbuie sa plece la vanatoare, pentru ca mancarea vine de sase ori pe saptamana, animalul se va face stapan pe spatiul de la gradina zoologica la fel cum ar face-o in salbaticie, explorandu-l si marcandu-l in modul lui specific, poate cu urina. Odata ce acest ritual de mutare se termina si anumalul s-a instalat, se va simti nu ca un chirisa emotionat sau ca un prizonier, ci mai degraba ca un proprietar, si se va comporta in teritoriul acesta ca pe teritoriul sau din salbaticie, aparandu-l cu pretul vietii, in caz ca ar fi invadat. Pentru un animal, acest teritoriu, subiectiv vorbind, nu e nici mai bun, nici mai rau decat conditia sa in salbaticie; atata vreme cat satisface nevoile animalului, un teritoriu, natural sau construit, este un dat, pur si simplu, la fel ca petele de pe leopard.
...
Stiu ca gradinile zoologice nu mai sunt in gratiile oamenilor. Nici religia nu mai este. Amandoua sunt subminate de anumite iluzii de libertate." - Yann Martel, Viata lui Pi (Editura Univers, Bucuresti 2007)